Iarna

Ai vazut dealurile? Dar muntii? E iarna in toata splendoarea ei, regina de gheata tacuta si grava...si-atat de frumoasa.
E jumatatea lui februarie si pe campii, cineva, parca a aruncat o fata de dantela fina.
Nemarginitul cer e-albastru gri, iar raze mai patrund prin nori si se-ntalnesc cu varfurile copacilor lipsiti de vesminte.
Pasari imbracate gros in pene de iarna scruteaza orizontul si-mprastie praf de argint in zare falfaind din aripi.
Cerul parca s-a-nteles sa poarte aceleasi straie cu pamantul; oare si oamenii s-au inteles cu ingerii sa-si imbrace sufletul in alb?
Toate-au incremenit ca-ntrun basm sub sarutul iernii. Bucuria se cerne-n fulgi mari si-n zbor inalt de vise peste sufletul meu.
Trei munti, trei frati iubiti de tatal lor- cerul, se scalda jucaus in razele soarelui.
Atingerea calda- inghetata a norilor ma infioara. Gandurile mele se indreapta hotarat pe cararea nemuririi.
Atatea nuante de gri, cate cristale pe crengile copacilor, atatia pasi spre mine, cate oglinzi in care sa se poata privi copiii cerului.
Alunec pe gheata fara teama, stiu ca voi ajunge in bratele tale- Iubire.
Un abur se inalta incet deasupra vailor si padurilor, ca-n zilele dintai ale creatiei.
Iarna m-a imbratisat ca sa nu-mi fie frig.