cer sa fiu cer

Cum gasesti Tu cu cale sa vii dupa mine, oriunde m-as ascunde. Mai ales atunci cand ma ascund de mine. Ma cauti in cotloanele cele mai intunecate ale mintii mele. Cand ma bag in vagauni de sarpe, Te prefaci in raze de soare si in adiere de vant; cand fug in vale, imi bati in fata, cand urc in fuga dealul, Tu esti deja acolo, in varful lui, inaintea mea. Cand am strabatut o mie si una de incaperi ganduri si m-am inchis in camera zugravita in negru a gandului neiertarii, Vii si zugravesti peretii in Albul Iubirii. Cand sting lumina sa plang in intuneric, cuprinsa de frica si disperare, imi falfai la geam din aripi: esti un porumbel si nu-I cale alta decat sa Iti deschid si sa-ti dau hrana; nu Te multumesti cu una cu doua, vrei zambete si ruga, vrei boabe cat cele de mustar, de credinta. Nu stii cat de rare sunt zilele astea? Daca hotarasc sa pun perdele la geamul camerei mintii mele, se intuneca camera, si nu mai intra lumina; asa ca e musai sa le iau jos ca sa pot privi mai bine cerul…cerul din mine.

Despre....

Ce cred eu? Ca orice as crede se va implini ce imi este destinat, dar e mai frumos daca ajung sa pricep si sa merg in armonie cu destinul meu.
Cine a zis ca nu pot sa aleg? Vai mie daca nu aleg, caci mi s-a dat aceasta posibilitate, de a discerne; pot vedea cata drama zace in fiinta celor pentru care au ales si aleg altii. Societatea, spre exemplu.
Ma tot gandesc: ce rost are aceasta surda impotrivire?
Fugim de sensul nostru si pe urma tot noi vociferam nemultumiti: ce trista soarta!Si ne continuam, vorba unei prietene, perfectionarea pe picioarele din fata, picioruse de soricei speriati, caci cele din spate sunt prinse in cursa vesnica. Da, poate suna a banalitate ce spun,dar e departe de ea cand vine vorba sa get to the facts. Oare de cate dovezi are nevoie un om, ca sa isi dea seama ca experientiaza in mod perpetuu o drama si ca intoarcerea la el insusi, ca fiinta UNICA si IUBITA, o farama din nemurire ii asigura iesirea din cerc, din labirint.
Nu! Lumea nu e musai trista si urata, dar nu putem( sau putem oare?) nega ca cineva parca face experimente pe noi, intr-un megalaborator.
Daca progresul in stiinta are loc cu precadere cand se pun intrebari, mai mult decat atunci cand se ofera raspunsuri, de ce nu putem oare extrapola asta si in viata de zi cu zi? Sa ne intrebam, de pilda, daca raspunsurile pe care ni le dau altii ne multumesc nu numai intelectul,caci nu suntem numai asta, ci intreaga fiinta, holistic, cum spune alde Maslow? Nu e oare natural sa ne punem intrebari? Gandirea, poate fi( tot dragul de Maslow zice)un proces spontan si natural, liber de constrangeri( vedem asta la pruncii care te bombardeaza cu intrebari), asemeni parfumului florilor. O fericita exprimare, lipsita de efort, spune el, a naturii si existentei organismului, carevasazica o trebuinta.