Calatori cu trenul

Domnul Vasile are 80 de ani si are numai 2 clase de scoala primara, dintre care una a facut-o in limba maghiara. A invatat sa citeasca in armata cu ajutorul unui ofiter. Nu stie sa scrie si spune ca socotelile mari nu-i sunt cunoscute. Cunoaste Sfanta Scriptura din care se hraneste zilnic, si stie, ba nu, simte ca fara Dumnezeu nimic nu este. Are figura de copil cuminte si pesemne a furat albastrul cerului si si l-a pus in ochi. Cu acesti ochi limpezi ma priveste parca nu el, ci cerul, sau cerul amestecat cu el si cu dragostea Lui Dumnezeu. In timp ce imi povesteste cu vioiciune de prunc care este credinta lui, eu il rog pe Dumnezeu sa aiba grija de ingerii oameni. Si-L mai rog sa-mi dea indrazneala, spre a nu-mi mai fi rusine sa-L vestesc oamenilor. Am ascultat din gura lui Geneza. Cred ca ateu de-as fi fost, m-as fi convertit. Omul acesta mi-a spus hotarat povestea creatiei, nu cu jumatate de gura, nu cu momente de ezitare, ci cu deplina incredintare si mai ales, cu entuziasm, cu bucurie copilareasca. Si Dumnezeu a suflat suflare de viata peste lutul modelat de El, dupa chipul si asemanarea Lui. As fi vrut sa-i povestesc de Darwin si evolutia speciilor, despre stramosul comun argumentat de existenta unui singur si acelasi ADN in celulele organismelor vii. Dar m-am intrebat cu ce l-ar fi ajutat. Si nu pentru ca nu ar intelege, sau l-ar bulversa. M-am temut mai degraba ca m-as face de ras. Cum sa merg in fata omului care-si pune nadejdea in Dumnezeul iubirii, sa-i expun teoriile oamenilor. Poate Walter Gehring a descoperit un lucru uluitor prin experimentele pe drosofile, insa Domnul Vasile n-o sa se roage evolutiei inainte sa mearga la somn, sau in vreme ce isi pomeneste fiul decedat la o varsta cruda. Ci el o sa se roage si o sa-I multumeasca aceluiasi Dumnezeu bland si tulburator ca si ochii albastri.

Reflectii

Un cer senin salveaza cerul innegrit de nori. O apa cristalina curata apa involburata si murdara. Adierea lina imblanzeste vantul aspru. Zborul in cadere il inalta inapoi alte aripi. Sunt frunze care tac si pietre care vorbesc. Sunt ploi care bucura si spala si sunt raze care ard, desi ai vrea te incalzeasca si sa te lumineze.Inchid ochii, si desi nu mai vad frumusetea trecatoare a lumii, sunt alti ochi care se deschid sa priveasca si sa ia aminte la frumusetea vesnica a sufletului. Sunt lucruri pe care nu le poti vedea, oricat de mult le-ai cauta cu privirea. Si sunt bucurii pe care niciun scriitor nu le poate pune in cuvinte. Fericirii nu trebuie sa-i platesti rate la banca, iar pacea nu se lasa gasita mereu pe malul marii. Uneori genunchii plecati te fac mai inalt decat daca ai sta in picioare si lacrimile caintei iti pot face privirea mai senina.