farame de cer

Suflet pribeag...ia-ma si pe mine in calatoriile tale pe taramul povestilor nesfarsite si picura-mi in suflet dorinta de a cunoaste, de-a iubi...Imbraca-ma in flori de salcam si nu da drumul cu niciun pret mainilor mele cand vom trece prin padurea intunecata a fiintei.
Tu adu-mi aminte in fiecare zi ca traiesc pentru ca viata e cel mai frumos dar, pentru ca sunt unica.Haide numai si joaca-te cu pletele mele si arunca-mi in suflet furtuni de amintiri;uite colo un copil balai, cu zambet de soare, sta printre tulpini uriase de ochiul boului si traieste cu toata fiinta sa sensul vietii;iata neprihanirea imbracata in albastru cer, legand fratii vesnice cu albini si furnici si fire de iarba;
Natura respira inchinare si veneratie;si in liniste se-nalta spre cer odata cu fire nastrusnice de papadie cantec de slava;pentru ca sunt...pentru ca esti si pentru ca iubirea face ca totul sa fie viu.

caut plinatatea

Scriu...scriu neincetat pe pergamentul de pe care nimic nu se poate sterge.Am nevoie sa fac asta constant, e ca si cum mainile si mintea mea sunt puse in slujba scrisului.Singura problema e ca pana acum nu prea am reusit sa scriu despre altceva sau altcineva in afara de mine.Imi pare cumplit de rau sa spun asta, dar nu ai cunosc pe ceilalti.Dar pe mine?Pe mine cine ma cunoaste si cum ma poate cunoaste fara ca eu sa ma cunosc mai intai?Nu, ceva nu e bine, cineva trebuie ca ma cunoaste mult mai mult decat mine asa incat sa imi dea indrumare si sa imi fie ghid spre inima mea, spre mintea mea, spre locul unde pot medita si asculta muzica...muzica de drumetie ce ne e data tuturor.Nu am sa imi odihnesc nici mainile, nici mintea si nici inima pana ce nu dau de ceva;un raspuns, un semn, in mine ori in afara, care sa imi spuna ca sunt pe drum, ca merg unde trebuie, chiar daca uneori e mult mai simplu sa pui capul jos undeva, la malul unui rau care susura frumos si sa dormi, in asteptarea unui vis revelator, ori a unui samaritean, gata sa vina sa iti unga ranile si sa ingrijeasca sa fii dus la hanul de unde vei pleca inzdravenit si pe picioarele tale.
Scriu, pe soare si pe furtuna, caci stiu ca si ele imi sunt tovarasi de nadejde, scriu pe ninsoare, in vreme ce copiii iernii, albi si nastrusnici se joaca amestecandu-se cu picurii de sare de pe chip;iar cand luna, grava si maiestuoasa ma priveste cu mila scriu iar, ca si cum maine nu as mai apuca sa o vad ca rasare.Vreau sa vina vant din departare, sa imi sopteasca:"orice ar fi. pentru orice plangi, oricat de tare te-ar durea, se va vindeca".Asa ca eu caut si cat mai scriu, cautarea continua.Caut in mine, in oameni, in orice fiinta...o urma de sens, o farama de speranta pentru luminarea mea.Ma caut pe mine.

asociatii libere

...ani...timiditate, inceput...speranta, drum, impresia de libertate, si doze mari de lasitate, oameni ce trec si vin pe neasteptate si crezul ca am mereu dreptate...luminita de la capatul tunelului, mult intuneric, monotonie, egocentrism, zid mare in fata cand deschid o usa...cand deschid toatre usile, framantare pentru nimic, timp pierdut, timp regasit...dorinta de a fi iubit, sfarsit de vise, inceput de toamna...inceput de vise, curba gaussiana cu platou si apoi cadere accelerata...montagne rousse cu senzatie de vertij, respiratie profunda ca un oftat.Si oameni din nou, unii fricosi ca soarecii din experimentele de laborator, altii cu ceva mai mult curaj, putini, cei care strabat labirintul cand experimentatorul nu se asteapta si ajung sa vada dincolo de ei insisi...oameni cu palarie si baston in parcul din orasul din inima mea...otilii ce demult il cauta pe felix, razboaie ce ma seaca de resurse, conducator parsiv si egoist ce comanda bombardarea hiroshimei din mine, si un einstein, care plange acum pentru ca lumea nu intelege niciodata...iar imi vine sa cant ca o privighetoare si sa adun lume in jur, apoi imi vine sa caut prin multime un singur om, unul care stie cine e cu adevarat, si care demult ma cauta...printre nori si frunze de tei...pe aleea din parcul central...sunt indragostita.

Insomnia

E ceasul cand tacerea e la ea acasa.Cand, in sfarsit, varfurile de brazi inzapezite se bucura de mesajul cerului si de sub pat ies monstri sa imi tulbure visele.
Noaptea e mai lunga decat ma asteptam.Acum pot sa imi ascult gandurile care bineinteles profita de liniste si se intrec in a-mi frange pacea;
Pe peretii albi, personaje din povestile copilariei isi fac aparitia:capul zmeului e retezat de viteazul fat-frumos cu maini iscusite si degete rotunde, si printesa captiva eliberata de tiranul care-i sorbea tineretea.Ma trece un fior.
Pe mine Fat-Frumos nu m-a salvat de monstrii propriei minti.Nu exista Fat-Frumos?Cum sa nu?Se plimba chiar sub nasul meu fara sa aiba habar ca eu exist;salveaza printese care nu-l inteleg si-l cred un soi de cavaler ratacitor fara scutier.Ele nu vor sa fie salvate.Nu ca mine, scoase dintr-un castel in care domneste intunericul.

sinele ideal

Ce este cel mai greu pentru mine?Sa renunt la usuratate, caci prefer calea neteda celei pline de spini si pietre ascutite de toate formele si marimile.Sa privesc cu umilinta in oglinda si sa imi recunosc vina, sa ma macin pentru ea, dar cel mai cel este sa ma iert, caci iertarea implica eleganta si un act de noblete si mai ales, smerenie.Sa fiu libera, dar sa nu vreau a profita in van de aceasta libertate, ci sa ma supun altei voi, decat a mele.Libertatea nu exista decat in context.Limitarea este oriunde in afara acestei libertati care inseamna in mod paradoxal supunere.Coborand treptele propriului infern, s-ar putea sa dau dovada de putintica intelepciune, dupa ce ca am vazut ca ma invart in cerc dintotdeauna.Sa cer salvarea de mine insumi, cand este asa de confortabil sa imi construiesc propria realitate, in haine de cersetor chiar, si aflandu-ma la poarta casei de gazduire unde prefer sa raman, in loc sa bat la usa si sa cer adapost si hrana, dar mai ales doctorii pt ranile ce sangereaza de-o viata.Traiesc, sarmana de mine, cu iluzia ca in loc de zdrente port haine scumpe de in si porfira si locuiesc in palate de margaritar, inconjurata de slujitori si sfetnici de nadejde.Neindoielnic vraja se va rupe, si tot ce e iluzie se va destrama odata cu mine, sau cu ceea ce am hotarat eu sa iubesc, sa urmez.Cum sa spui ca cer mult?Nu cer decat un mic domeniu, al meu, un petec de vis in care sa imi construiesc,sa imi fauresc pseudoviata;o mica insulita in marele, imensul ocean de iluzii omenesti, despartita de ceilalti oameni.Din cand in cand ne mai aruncam cate o privire din pura curiozitate pe insulele invecinate, insa nu trecem aceasta bariera, nu vrem, asa ne-am convins.Singuratate fara putinta de tagada si amagire perpetua.Incolo, fiecare face ce poate ferecat de buna voie in propriul turn-egoismul.Cateodata, mai luam luntrea si trecem de cealalta parte, indrazneala ce se poate plati scump, in termeni de apreciere umana, si ajungem sa vedem gradina incropita de mintea umana,flori mai mult sau mai putin ofilite si arbori.Si noi, robotind de zor la ingrijirea si mentinerea ei conform standardelor impuse de legile noastre.Ne mai sprijinim reciproc, ca de, musai sa existe comunicare intre fiinte ce au acelasi tel, insa ne amintim de indata ca am uitat sa udam propria gradina si ne intoarcem numaidecat pe teritoriul nostru.

luna in cascade

Deschide ochii si minuneza-te de ce e in jur...
pe urma paseste pe marginea prapastiei si uita-te inca o data si-apoi, fara sa eziti, arunca-te in gol, in marele necunoscut, ai sa cunosti ce n-ai fi stiut vreodata ca poate fi, si ce iti e atat de necesar:sa nu mai stii nimic, nimic in modul ingust in care cunosteai inainte, nimic din ceea ce credeai tu ca iti este de folos.Sa binecuvantezi chiar faptul de a nu sti nimic in felul tau, si sa primesti adevarata cunoastere care nu se poate capata fara sa iti infrunti temerile;curaj;abilitatea de a pasi descult printre spini, dar nu pentru ca esti nebun, ci pentru ca ai nevoie de linistea de dupa furtuna, care in nici un alt mod nu se poate capata.Cuprinde asadar orizontul cu privirea si fii atent la semne:pe deasupra capului tau zboara si vulturi si pasari maiastre, si ciori negre prevestitoare de nenorociri.Tu esti la mila lor, dar asta nu inseamna ca vei pieri mancat;vulturile si ciorile vor veni indata sa te rapeasca, insa pasarile maiastre au darul de a te lua pe aripile lor si de a te purta pe deasupra vazduhului, dincolo de nori pana aproape de soare...