Mi-au crescut in suflet oameni

Oamenii mici, ca si oamenii mari sunt la fel de frumosi, la fel de importanti si au de invatat multe unii de la ceilalti.
Am aflat ca am de invatat chestii vitale de-a dreptul de la oameni. In primul rand, oamenii ma pot invata sa traiesc. Sa imi exersez abilitatile emotionale, sau sa mi le formez in mijlocul lor si O Doamne!unde altundeva as putea sa le achizitionez, daca nu printre ei?
Personalitati de calibru diferit pot interactiona intr-un mod foarte frumos, se pot adapta unii la altii si pot ajunge sa sudeze relatii de prietenie, chiar daca unora le place jazzul si altora muzica simfonica, sau cea electronica. Aici, pe pamant, oamenii sunt cei mai importanti. Nu natura, nu animalele, nu solul, nici aerul. O astfel de afirmatie poate trece drept ingamfare, insa imi asum acest risc, deoarece cred in ceea ce spun. O alta afirmatie socanta este urmatoarea: tot ce exista pe pamantul acesta: animale, natura, sol, apa si aer, toate sunt facute in folosul si pentru beneficiul omului, chiar si balena albastra, chiar si reciful de corali care astazi aproape ca nu mai este. De ce? Din iubire. Pentru noi, fiinte bipede cu sistem nervos central si cu emotii pe care uneori le exprimam corespunzator, alteori le tinem pentru noi. Pana si realitatea zilelor noastre, asta in care actiunile umane au dus la sporirea poluarii, la degradarea naturii, la disparitia vreunei minunate specii, sau la propria noastra degradare fizica, certifica acest lucru, anume ca suntem fiinte superioare cu intelect care au avut posibilitatea sa manipuleze mediul in care traiesc.
O spun deschis, lumea mea e o lume in care oamenii sunt prioritari altor fiinte si a caror viata ma intereseaza mai mult decat viata pestilor, a pisicilor si a cainilor. Judecati-ma de vreti, nu pot fi preocupata de altceva, nu pot sta undeva printre cai, sau caini, sau plante pentru o perioada indelungata, daca sunt de una singura.
Imi planific ziua, gandindu-ma la timpul pe care il pot petrece cu prietenii, e adevarat, nu fac asta intotdeauna, insa majoritatea timpului il petrec printre fiintele umane, cu care pot comunica in plan verbal si nonverbal, care ma ajuta sa ma simt bine, sau ma fac sa ma simt prost, cea din urma varianta nefiind insa un motiv pentru care sa renunt la prietenia lor.
Prima fiinta care m-a luat in brate a fost un om, o femeie, care m-a si alaptat si mai apoi m-a crescut si cu sprijinul careia am facut primii pasi.
Mai tarziu am invatat cuvinte si am observat emotii pe care le-am exprimat si eu. Pe urma, am invatat sa scriu si sa citesc. Tot un om, m-a invatat sa deschid gura sa rostesc primul meu a, sau primul cuvant care incepe cu a si apoi sa scriu, la inceput tremurat si chinuit simbolul acestui sunet, insa cu timpul, tot mai sigura ca am cucerit lumea pentru ca am putut sa citesc cursiv un text, in limba mea, apoi in alte limbi.
Tot oamenii apropiati au fost primii care m-au ranit, si pe care si eu i-am ranit, insa tot impreuna ne-am vindecat ranile. Unii oameni m-au ranit si nu au mai vrut sa-si aduca aminte de asta. Altii insa, care au vazut plagile mele supurand, nevindecate, au sarit indata sa-mi ajute, mi le-au uns cu alifia intelegerii si mi le-au legat cu siguranta prieteniei lor.

Azi, oamenii ma inspira, sa scriu, sa imi doresc sa-i cunosc mai mult, sa vreau sa petrec timpul cu ei, si chiar daca nu de putine ori unele interactiuni imi lasa un gust amar, stiu ca a fi printre oameni, este rostul meu, este parte din misiunea mea existentiala.
Asa ca, atata timp cat inca mai respir, si cat inca ma mai pot folosi in mod voluntar de simturi, prefer interactiunile umane, oricarui alt tip de interactiuni, care pot avea loc pe pamant, excluzand situatia vreunei revelatii din partea Celui care m-a creat pe mine, omul, si pe semenii mei.
Voi invata limbi straine, voi face traininguri, voi sustine examene, poate voi calatori, ma voi indragosti in lumea asta, formata din oameni, oricum ar fi ei, dar cu un potential de perpetua devenire a ceea ce sunt.