Un strop de curaj

Iubeste-mi genunchiul, iubeste-mi numai putin genunchiul.
Acum nu am nevoie de nimic altceva. Nu intreba, nu te mira, nu cauta sa ma convingi ca va fi si mai bine dupa ce-mi vei saruta coapsele, sanii si gura.
Daca-mi saruti si-mi mangai genunchiul, e ca si cum m-ai ava toata. Nu-i nimic daca nu intelegi.
Am privit in oglinda si-am vazut un chip ce tradeaza un suflet obosit. Sunt prea obosita ca sa mai dau explicatii, sau sa am rabdare ca intr-o buna zi...
Nu neg insa, ca mi-as dori ca tu sa fii rabdator si sa-mi induri nebunia- furtuna dupa care nu iti garantez ca va iesi soarele. Asa ca imbratiseaza-mi genunchiul si nu te gandi la prostii. Carnea este cel mai bun mijloc de expresie al spiritului, al vietii. E ieftin si kitsch sa-ti pese doar de sex, potol, toale si imagine. Dar nu e cu mult mai bine sa crezi ca poti ajunge la fericire-the happines, prin mijloace facile.
Mai indura-ma putin.
Stii noi nu traim, cata vreme nu iubim, ne ducem viata undeva la periferie, in vreme ce centrul striga cu toate puterile ca ne asteapta sa ne instalam in el. Se sparg valuri inspumate de stanci...si ele nu se clintesc din loc.
Azi, eu sufar, dragul meu, din cauza absentei suferintei, pentru ca lasa-ma sa-ti spun, eu sunt de fapt o narcomana. Am nevoie de o doza zilnica de suferinta, altfel intru in sevraj. Bine, daca vrei tu, sunt sado-maso, desi nu cred.
Si stii ce nu mai cred? Nu cred ca tu nu ai nevoie de suferinta ca sa fii fericit, si daca crezi asta...ei bine, atunci inca visezi.
In regula, ai sa zici ca am cam intrecut masura, o sa incerc sa fiu mai temperata.
De-ai sti tu cat as vrea sa am curajul pe care il avea Hannnibal cand pornea la lupta cu cartaginezii si cu galii sai, impotriva trufasilor romani. Dar nu il am, ba mai mult, ma cuprinde frica din orice. Mai nou, mi-e frica de uitare. Nu de Alzheimer e vorba aici.
Mi se intampla uneori( din pacate tot mai rar), poate ai avut si tu astfel de momente, sa ma aflu undeva, nu importa locul, printre oameni, sau singura, sa imi dau seama ca sunt. Da, ca traiesc, ca am in mine viata, ca exist, adica devin constienta de mine pe aceasta lume- vali traieste pe pamant, respira, gandeste, merge, ii priveste pe ceilalti in ochi...
Fac, carevasazica, o constatare a propriei existente pe pamant. Dar in curand, ma iau cu griji, si ca si-atunci cand te trezesti dintr-un vis, deschid ochii in realitatea pe care o sti si tu. Nu cumva ii inchid? Nu cumva adorm la loc, si poate si-acum dorm?
Te rog saruta-mi bland genunchiul.
Mi-ai zis intr-o zi, chiar in mai multe, ca vrei sa facem dragoste. Inseamna ca esti convins ca se poate asa ceva. Imi pare rau sa iti vaduvesc chipul de zambet, dar eu nu cred ca vom ace dragoste prea curand.
Nu vana dragostea, ea vine singura, tu n-ai decat s-o urmezi cand vine.
Inchid ochii si-ascult...tacerea vrea sa-mi vorbeasca. Poti face si tu asta din cand in cand. E un exercitiu interesant.