Despre....

Ce cred eu? Ca orice as crede se va implini ce imi este destinat, dar e mai frumos daca ajung sa pricep si sa merg in armonie cu destinul meu.
Cine a zis ca nu pot sa aleg? Vai mie daca nu aleg, caci mi s-a dat aceasta posibilitate, de a discerne; pot vedea cata drama zace in fiinta celor pentru care au ales si aleg altii. Societatea, spre exemplu.
Ma tot gandesc: ce rost are aceasta surda impotrivire?
Fugim de sensul nostru si pe urma tot noi vociferam nemultumiti: ce trista soarta!Si ne continuam, vorba unei prietene, perfectionarea pe picioarele din fata, picioruse de soricei speriati, caci cele din spate sunt prinse in cursa vesnica. Da, poate suna a banalitate ce spun,dar e departe de ea cand vine vorba sa get to the facts. Oare de cate dovezi are nevoie un om, ca sa isi dea seama ca experientiaza in mod perpetuu o drama si ca intoarcerea la el insusi, ca fiinta UNICA si IUBITA, o farama din nemurire ii asigura iesirea din cerc, din labirint.
Nu! Lumea nu e musai trista si urata, dar nu putem( sau putem oare?) nega ca cineva parca face experimente pe noi, intr-un megalaborator.
Daca progresul in stiinta are loc cu precadere cand se pun intrebari, mai mult decat atunci cand se ofera raspunsuri, de ce nu putem oare extrapola asta si in viata de zi cu zi? Sa ne intrebam, de pilda, daca raspunsurile pe care ni le dau altii ne multumesc nu numai intelectul,caci nu suntem numai asta, ci intreaga fiinta, holistic, cum spune alde Maslow? Nu e oare natural sa ne punem intrebari? Gandirea, poate fi( tot dragul de Maslow zice)un proces spontan si natural, liber de constrangeri( vedem asta la pruncii care te bombardeaza cu intrebari), asemeni parfumului florilor. O fericita exprimare, lipsita de efort, spune el, a naturii si existentei organismului, carevasazica o trebuinta.