Iarna mi-a zambit alb, eu unde eram?
Acum imi miroase dulce si suav a primavara, unde sunt?
Prinsa, ca de obicei, in obsesiile si fricile mele, absenta cu totul de la spectacolul vietii.
Prinsa, asa cum ma stiu, in caruselul grijilor marunte, impletite cu sentimentul acru-lesiatic al neputintei interioare.
Macar de-as fi captiva intr-o reverie, gata sa renunt la tot pentru a-mi trai fericirea.
Dar nu. Mi-am pus pe fata o masca de veselie tampa si cu ea ma plimb prin lume, convinsa ca fake-it til you make it, chiar functioneaza.
Sa nu ma intrebati; Nu, nu sunt fericita, nici nu stiu daca am fost vreodata, sau daca voi fi. Dar sunt obsedata de ideea de fericire si de cea de inocenta, desi acum, in mine, nu gasesc niciun strop din ele.
Am luat-o pe un fagas gresit, asta par sa-mi spuna simturile, si tulburarile de atentie si de vointa de care sufar. Poate ca trebuie sa merg in directia cealalta...
Ma joc cu viata mea, o joc la ruleta hazardului, ma las prea adesea manata de dorinte instinctuale si pierd, nefasta pierdere, trenul care ma poate duce la intalnirea mult asteptata cu...Viata!
Nu. Eu ma incarc cu bagaje inutile si alerg nebuna, doar doar o sa-l prind in ultimul moment...nu e...s-a dus.
Venerez un chip de lut si caut zi de zi sa-i aduc merite, elogii; ma rog in van sa ma vindece de sentimentul de goliciune ce a inceput sa ma macine, ca si caria care, incet, incet, roade lemnul.
Poate sunt trista, melancolica, depresiva...toate acestea efecte ale deprivarii de aerul binefactor al credintei. De mine s-au lipit acesti demoni, si demonul fricii si mi-au subtiat teribil speranta.
Ma simt mereu consumata de ceva, insa fara sa am rezultate clare; simt combustie interna, cvasipermanent, dar oare ard pentru ce trebuie? Sau ma consum in pustiu, fara sa incalzesc, ori sa luminez calea si viata nimanui?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu