Nu le pasa

De ce? Pentru ca daca oamenilor le-ar pasa de pisicile strazii le-ar adopta. Pe toate, fara nicio exceptie. Daca le-ar pasa de cainii strazii i-ar adopta si pe ei si s-ar bucura de dovezile lor nenumarate de devotament si afectiune canina. Dar oamenilor nu le pasa. Daca le-ar pasa de mediul in care traiesc, s-ar stradui sa planteze copaci in loc sa-i defriseze. Nu ar calca florile ci le-ar ocoli si le-ar proteja. Ar merge mai mult cu bicicleta, sau pe jos, in loc sa comande taxiuri si sa conduca masini. Dar nu mai e timp...sa le pese de asta. Oamenilor nu le mai pasa de oameni. Va surprinde? Atunci de ce nu va surprinde ca inca sunt copii ai strazii, oameni ai strazii care imbatranesc pe strada si ingheata iarna de frig. Multi dintre ei nu mai apuca primavara, daca nu pentru altceva, macar ca se se bucure de caldura soarelui. Dar oamenilor nu le pasa de bucuria altora. Oamenilor nu le pasa de incalzirea globala, de degradarea recifului de corali, ori de faptul ca zilnic mor copii de foame. Va apasa sentinta aceasta? Va surprinde? Atunci de ce nu va mira uluitoarea cantitate de deseuri de hrana pe care le facem? Miliarde de oameni traiesc sub nivelul de subzistenta. Familii intregi mananca o data pe zi, daca au noroc., si sigur nu servesc o masa satioasa, cum e aceea de la cantinele din tarile dezvoltate. Si totusi, la nunti, sau la orice evenimente sociale unde se servesc feluri de mancare, jumatate din hrana care nu e consumata, se arunca la gunoi unde se descompune si putrezeste, in loc sa bucure niste oameni care poate nici nu stiu cum arata celebra rata cu portocale. Si oamenilor nu le pasa. Se vorbeste despre civilizatii extraterestre si se fac dezbateri despre cum ar fi daca ne-ar vizita planeta. Unii cred ca nu ar veni cu ganduri pasnice, altii dimpotriva, ar crede ca ar veni sa ne cunoasa, sa se imprieteneasca cu noi. Iar eu ii intreb si pe unii si pe ceilalti: omul care ucide delfinii doar de dragul unei traditii sinistre in Danemarca, mai poate fi prieten cu cineva? Sau, v-ar mira daca ar veni sa se razboiasca cu noi, ucigatorii de delfini? Ce atitudine ar trebui sa aiba fata de ucigatorii si ucigatoarele de prunci? Le-ar saruta mana si le-ar spune intr-un limbaj evoluat ca au venit cu ganduri de pace? Cat de uimitor de rea ar trebui sa fie acea populatie de extraterestri pentru a ne egala pe noi? Eu cred mai degraba, ca noi suntem de temut, pentru oricine, mai ales pentru noi insine. Ar trebui sa vina o alta civilizatie peste noi sa ne aduca aminte ca ar fi bine sa ne pese? Ar trebui sa ne moara cineva apropiat ca sa ne pese? Aruncati un ochi peste istoria acestei lumi; e scris cu sange pe fruntea ei ca nu ii pasa de durerea nimanui, ca din contra, nu a facut decat sa provoace infinita durere si paguba locuitorilor ei. In mijlocul unei catastrofe, sau al unui razboi, ne intrebam intr-un glas, unde este Dumnezeul crestinilor? De ce nu raspunde si de ce nu ne salveaza asa cum a promis? De ce ne lasa copiii sa moara intr-un razboi nedrept, pentru care nu avem nicio vina? In disperarea unanima, uitam cine e de vina, uitam ca nu Dumnezeu a creat bomba atomica si nu el a pus la cale cele doua razboaie mondiale, ori razboiul din Afghanistan. Nici nu ne gandim ca El e dezgustat de ce se intampla in lume. Si nu e vorba numai de razboaiele la scara mondiala, e vorba de cele mai mici conflicte care pot aparea intre oricare doi indivizi pentru niste scopuri mizerabile. E vorba de ura aici, nu de dragoste. Dragostea nu are ce cauta in lumea aceasta. Nu ma credeti? Uitati-va in casa voastra si spuneti-mi cand a fost ultima oara cand ati iubit neconditionat pe cel de langa voi? Spuneti-mi de ce rata divorturilor este in crestere si multi copii sunt obligati sa treaca prin drama care e divortul, iar apoi sunt obligati sa accepte un strain ca tata in casa lor? Si-apoi va mira ca sunt violuri in familii. De ce apar conflicte intre prieteni care se cunosc de-o viata? Pentru ca oamenilor nu le mai pasa nici macar de prietenii lor. Si uite-asa, zi de zi, ne inchidem usa casei de trei ori cu yala, si pe cea a sufletului de infinit mai multe ori. Mergem circumspecti pe strada, de frica ca nu cumva strainul care paseste in spatele nostru sa ne faca vreun rau. Vedem stirile de la ora 5, ce cuprind scene de violenta inimaginabila. Purtam discutii interminabile la cafea cu prietenii nostri pe teme politice. Organizam proteste pentru a salva Rosia Montana sau vreo specie pe cale de disparitie si ii huiduim pe buna dreptate pe politicieni. Politicienii sunt oameni. Si oamenilor nu le pasa. Asociatia americana a psihiatrilor, a stabilit in ultimul DSM, un numar de cateva sute de tulburari mentale. Numarul lor creste in fiecare an. De ce? De ce suntem tot mai depresivi, mai anxiosi, mai obsedati si mai maniaci? Eu cred de fapt ca toate aceste tulburari, ar trebui adunate si puse sub o singura umbrela, cu un singur nume: absenta dragostei. Caci unde nu este dragoste este intuneric si haos. Si tulburarile mentale, asta si sunt;neoranduiala, haos mental. In cele din urma, culegem ceea ce am semanat; nu poti culege roade de intelepciune si pace; daca ai semanat vant, vei culege furtuna. Judecati-ma cat poftiti; dar ne meritam soarta. De ce? Pentru ca nu ne pasa de noi insine, pentru ca nu vrem sa admitem fata de noi si fata de ceilalti ca schimbarea trebuie sa vina de la noi, nu de la vreun partid politic, ori de la vreo organizatie religioasa. Iar Dumnezeu nu poate face nimic cu mintea noastra impietrita. E ca si cum as ruga o nuca sa recite poezii. El a pus in noi toate mijloacele pentru a ne trezi, pentru a trai autentic si pentru a pune capat dramelor. Dar noua, oamenilor, nu ne pasa de Dumnezeu.